Viziunea unui electrican asupra agriculturii romanesti (sic!)

Am gasit un site foarte interesant: Europuls.ro.

Este creat de un grup de tineri entuziasti cu o pregatire de invidiat in stiinte politice.

Din ce am priceput eu, se vrea un atat un centru de informare cat si unul de educare a celor interesati cu privire la politicile europene, la statutul Romaniei ca si membru al UE.

Azi am citit un articol despre politicile agrare.

asta-i link-ul http://europuls.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=440:reforma-pac-prioritati-romanesti&catid=111:agricultur&Itemid=1244

Asa ca o sa comentez si eu p'aici ce mi-a trecut prin capul de electrician pe cand ma gandeam la iarba verde, miros de balegar si fasole cu mamaliga.......

Viziunea unui electrican asupra agriculturii romanesti (sic!)

In mod normal, tinand cont atat de traditia statului roman cat si de potentialul creat de arealul geografic, agricultura ar fi trebuit sa fie motorul economiei romanesti.

Nu vreau sa fiu acuzat de (anti)partizanat politic, dar se pare ca pana acum nici una din gruparile politice sau din partidele romanesti nu are o politica agrara substantiala. In fapt, in afara de propaganda electorala evident demagogica, nu exista nimic referitor la satele romanesti in platformele politice ale acestor grupuri. Reminiscenta a politicii de industrializare fortata din anii 60-90, imaginea pe care o au politicienii nostri, majoritatea tributari doctrinei cincinalul in 3 ani jumate, este de hiper ferme agricole, cu sute sau mii de angajati cu utilaje, microproductie etc. Ma mir ca un Ciolos cu o viziune realista si moderna a ceea ce inseamna agricultura mileniului 3 a reusit sa acceada in varful ierarhiei europene.

Suplimentar, prin stramutarea populatiei dinspre sate spre orase , s-a creat un ego superior in imaginea celor care traiesc in muncipii si capitala, amplificat in special in mintea celor din aparatul guvernamental. Acest sentiment de superioritate induce in organizatiile guvernamentale responsabile (cu atragerea fodurilor, a investitiilor, cu reorganizarea sistemului, cu asigurarea subventiilor etc.) a unui principiu de genul: daca vorbim de marii fermieri (de exemplu Culita Tarata) se poate discuta o strategie pe termen scurt sau chiar mediu. Daca in schimb vorbim de micul fermier, acesta poate sa reziste si daca ia subventia peste un an. Volumul investitiilor intr-o ferma mica este atat de nesemnificativ in ochii guvernantilor incat este considerat neinteresant. Nimeni nu multiplica aceasta valoare cu cei 4 milioane de mici fermieri.

In fapt, problemele micilor fermieri ar putea fi rezumate astfel:

- nu exista o coordonare la nivel de asociatii de producatori care sa tina cont si de necesitatile acestora. Ceea ce exista activeaza exclusiv in favoarea marilor proprietari;

- dat fiind numarul mare si puterea financiara redusa, acesti mici proprietari nu sunt interesanti pentru clasa politica. Nu este nevoie de o politica agrara pentru a le obtine voturile.

- educatia antreprenoriala este zero;

- educatia agricola tinde asimptotic la zero.

- ingineria agricola se face numai in marile ferme.

- politica externa orientata pe importuri distruge piata interna de desfacere.

- lipsa unui sistem de achizitii centralizate local pentru a ajuta producatorul sa constientizeze rezultatele muncii sale.

- distrugerea aproape in totalitate a infrastructurii agricole: drumuri, energie, irigatii.

De departe, agricultura romaneasca ramane singurul domeniu in care mai exista sperante de revitalizare (tinand cont de boom-ul industrial din Asia de SE si de ratarea startului in zona de cercetare-dezvoltare de catre Romania).

Doar ca este nevoie de o politica ferma si extrem de bine calculata si sustinuta pentru a readuce agricultura romaneasca pe linia de plutire.

Abandon sau sechestrare???

Ministerul Afacerilor Externe, nu numai ca nu ajuta cu nimic cetatenii romani aflati in strainatate dar le creeaza cateodata probleme cu adevarat major.

Si sunt in acest moment intr-o astfel de situatie. Ne aflam de mai bine de un an in Qatar. Suntem rezidenti si beneficiem de toate facilitatile acordate de guvernul statului Qatar expatilor veniti sa munceasca aici. Nu sunt prea multe (facilitati -exceptand un salariu de invidiat chiar si de catre functionarii guvernamentali romani) dar peste tot intalnesti solicitudine si dorinta de a te ajuta sa rezolvi problemele birocratice. Nu acelasi lucru il putem spune despre ministerul roman de externe.

Iata cazul in cateva cuvinte (tin sa precizez ca nu suntem singurii in aceasta situatie; din pacate problema ii afecteaza pe destul de multi romani din Qatar): Luna trecuta, sotia a nascut o fetita. Dupa bucuria momentului, si obtinerea ceritifcatului de nastere emis de autoritatile locale a inceput cosmarul:

Ai facut rost de toate documentele necesare si vrei, bineinteles un pasaport pentru noul nascut. Nu de alta dar Qatar-ul te va pune sa platesti penalitati imediat cum trec 2 luni de la nastere daca nu ai aplicat pentru viza. Care viza trebuie pusa pe o bucata de hartie acolo.... Nu e mult, ceva de genul 10RON pe zi.

Emiterea pasaportului ar trebui sa se faca in maxim 30 zile cum zice legea romaneasca. Dar dupa obiceiurile romanesti, dublezi cele 30 zile, adaugi 3-6 luni cat dureaza curieratul intre ambasada, ministerul de externe, ministerul de interne, evidenta populatiei si invers. Apropo, toata chestia se face electronic deci ar trebui ca inregistrarile sa se faca instantaneu. Este insa nevoie si de hartii ca probabil functionarii de prin ministere inca nu stiu diferenta intre butonul de start si cel de reset....

Hai sa recapitulam varianta 1: 10 zile maximum emiterea certificatului de nastere Qatarez+ 10 zile depunerea actelor la ambasada romaniei+ 3-5 zile redactarea apostilarea si emiterea certificatului romanesc+ 10 zile depunerea actelor pentru pasaport+ 120-150 zile (record de 9 luni si ceva- mai mult decat sarcina propriu-zisa) eliberarea pasaportului= 150-180 zile cu recorduri de pana la 300 zile). Se adauga emiterea scrisorilor catre Imigrarile Qatareze, emise de sponsor (angajator): inca 15-20 zile. Adica din start se pleaca de la un minim de penalitati de 1000RON dar s-a ajuns pana la 3000.

P.S. in cateva cazuri Ambasada Romaniei a trimis o instiintare Evidentei Populatiei de aici cum ca astea sunt termenele conform procedurii romanesti. Qatarezii au zis multumesc ca ne-ati informat despre aceste cazuri speciale, dar cand respectivul cetatean roman a depus actele pentru viza, a luat-o impreuna cu chitanta pentru penalitati.

Trecand peste problema banilor se ridica o alta cu mult mai stringenta: vaccinarea copilului si asistenta medicala. Tinand cont ca suntem fericitii detinatori ai unui bebelus ilegal aflat in Qatar, nu ai nici o posibilitate de a inregistra copilul nou-nascut la nici o clinica medicala ca sa nu mai vorbim de cumpararea unei asigurari medicale internationale. Te vei baza doar pe servicii de urgenta. Cat despre vaccinari, uita-le. Intr-o tara unde actul medical a ajuns la nivel de arta, este imposibil asa ceva fara o stricta inregistrare a istoricului medical al copilului, recte fisa medicala intocmita de clinica/dispensar, care precum am spus mai sus nu o poti avea.

Trecem la varianta a doua: vrei nu vrei, zici ca asta e, iti confirmi decizia de a-ti parasi tara spre a munci prin tarile calde si iti pui nevasta si copilul/copiii in avion. Daca esti mai norocos, iti poti aranja si tu de un concediu scurt ca sa nu ii lasi singuri pe un drum care dureaza 24 ore . Addendum: Taromul, ca si companiile de telefonie nu considera ca este nevoie de o relatie cu cea mai bogata (dupa unii) tara din lume.

Totusi, pentru a scoate copilul din Qatar ai nevoie de un document de calatorie. Nu e nici o problema: exista titlurile de calatorie valabile 30 zile. Uraaaa, cu un extra cost (pentru nevasta si doi plozi) de 1700-2500 EUR= transportul, ai scapat de bataia de cap.

Hopa! Nu sari in sus ca inca nu e gata: urmeaza bomba: si titlul de calatorie, ca si pasaportul se inregistraza electronic. Adica in afara de curieratul ambasadei restul e la fel. DAR!!! sistemul electronic nu functioneaza! Iar ambasada Romaniei a trimis, conform indicatiilor pretioase si lipsite de cel mai elementar simt de responsabilitate fata de cetatenii romani de aici, o informare catre ministerul de externe din Qatar precum ca singurele documente oficiale de calatorie sunt cele emise electronic. Adica in doua cuvinte, pentru probabil urmatoarele 5-6 luni (au trecut deja aproape 2) fetita mea nu are posibilitatea practica sa paraseasca Qatarul, nu din cauza legendelor despre arabii care sechestreaza pasapoartele expatilor ci din cauza indolentei functionarilor publici romanesti.

Care sa fie urmarea: sa ii dau in judecata? Ca motive ar fi destule, si toate legate de drepturile omului: mi se incalca dreptul la libertatea de miscare, dreptul la sanatate, accesul la servicii medicale si medicamente, dreptul la a ma folosi integral de rezultatele muncii mele (platesc buna parte din salariu penalitati la incompetenta), cred ca mai pot adauga multe si cu variatiuni. Dar asta ar insemna ca in scurt timp, prins fiind in procese cu statul roman si cu plimbari pe la Bucuresti si Haga, plus onorariul avocatilor, sa imi pierd locul de munca si sa cheltui ce am agonisit pana acum. Asa ca fac precum am facut intotdeauna cand am avut de-a face cu functionari publici romani: tac, inghit si imi fac planuri despre cum sa obtin cat mai repede cetatenie in alt stat si sa renunt la cea romaneasca.

De ce?

Incep de azi sa pun pe "hartie" parte din gandurile ce strabat neuronii obositi ai unui expat roman.

Intentia va fi mai mult decat evidenta in frazele ce vor urma: sa fac publica parerea unui om obisnuit, cu o oarece experienta de viata (zic eu) despre tarele societatii romanesti si sa propun solutii mai mult sau mai putin viabile.

Am participat in cursul carierei mele profesionale si a evenimentelor private la diverse evenimente (nu in sensul de festivitati) publice si private, am avut acces la grupuri de interese mai mult sau mai putin conectate politic, cu influenta mai mare sau mai mica in viata sociala sau economica a urbei.

Si ma refer aici numai la "Cetate" caci nu sunt capabil azi sa fac o analiza a statului.

Cartea mea de referinta a fost si va ramane Citadela lui Saint Exupery. Ma voi folosi de ea in cele ce urmeaza spre a arata ca nu sunt singurul care gandeste in acest fel.

La fel de mult alte carti si alti autori m-au influentat si mi-au facut placere cand mi-am regasit ideile tiparite sau am descoperit explicatia simtamintelor ce imi ramaneau lipite de buze si nu vroiau sa se transforme in cuvinte.

Voi avea ca baza de plecare presa locala. Nu doar articolele in sine cat reactia cititorilor la fapte si pareri prezentate. Voi incerca sa ma lupt cumva cu manipularea mass-media si cu prejudecatile formate in ani de zile de sub-nutrire culturala a unui oras industrial.

Scopul final nu l-am definit inca. Poate va ramane doar o refulare a frustrarilor adunate in ani de zile, poate va fi un manual de interpretare a reactiilor umane pentru copii mei, poate va fi primul pas spre o activitate mai prozaica gen activism politic sau social.

In acest moment vreau doar sa sistematizez un lung sir de comentarii ramase fara reactie.

Cine va citi ceea ce voi scrie? Nu stiu. Cu siguranta le voi citi eu, daca nu acum, atunci peste ani, cand voi dori sa imi reactivez revolta sau entuziasmul.

Si azi voi incepe cu o prezentare.

Ma aflu in "tarile calde", numele tarii nu are importanta. Sunt multumit de mine si de ceea ce am reusit sa asigur familiei. Avem o viata imbelsugata chiar peste nivelul mediu european.

Am doi copii: un baiat de 4 ani (aproape), care dupa cum spune el, nu mai este mic, ci "este mare numai un pic"si o fetita de doua luni (la momentul redactarii). O sotie minunata si un chef de viata fantastic.

Munca este epuizanta dar nu ma plang. Am parte de o echipa superba, alcatuita din oameni cu experienta indelungata pe santiere internationale. Suntem 8 nationalitati intr-un birou de 14 persoane, incluzand secretara si soferul si avem 6 convingeri religioase diferite: musulmani, catolici, ortodoxi, hindu, agnostici si atei. Suntem prieteni si traim 8-10 ore pe zi impreuna fara sa consideram nici pentru o fractiune de secunda ca vreunul dintre noi este "atfel".

Am facut aceasta prezentare excesiva a mediului de lucru pentru a arata ca se poate si ca pentru un om deschis la minte si tolerant, viata poate fi frumoasa si acolo unde nu esti inconjurat doar de oameni si obiecte cu care esti obisnuit.

De origine sunt din Galati, si dupa cum am precizat in primele fraze, ma voi referi la acest oras ca si "Cetatea". Ma folosesc de orasul natal, nu pentru ca este diferit fata de altele ci pentru ca il cunosc foarte bine.

I-am colidat strazile si spart geamurile in copilarie, m-am folosit de boscheti si de holurile blocurilor sa imi ascund sarutarile iubitei de ochii invidiosilor pe cand eram adolescent, m-a bucurat mirosul imputit de cocs si gaze de proces cand reveneam acasa din armata, i-am cunoscut crasmele si hotelurile "de o ora" in studentie.

Si l-am iubit nu pentru ca era frumos, curat sau placut - caci nu era deloc asa. L-am iubit pentru ca il cunosteam si pentru ca ma cunostea. Fiecare picatura de apa din corpul meu avea geamana amestecata intre valurile Dunarii cu petele de ulei sangerand din nave, cu cioatele smulse de isteria dezghetului, cu insemnele civilizatiei din amonte, plecand de la cutiile de bere bavareza si terminand cu pet-ul de timisoreana aruncat de verisorii de la Braila.

Am vazut orasul acesta stagnand sub praful de carbune si minereu in vremurile pre-decembriste si l-am vazut scufundandu-se in inertia devastatoare a lipsei de ideal de dupa.

Mi-am folosit entuziasmul de la 20 ani cand am vrut, impreuna cu multi altii, sa modelam cetatea dupa chipul si asemanarea noastra. Dar cine eram noi?

O gasca de studenti cu un singur ideal: sa traim frumos si sa gandim liber. Nu aveam un program, nu aveam un scop palpabil. Nici macar nu stiam ce inseamna sa traim bine, nici macar nu stiam sa gandim liber. A nega tot ceea ce scria in cartea rosie era metoda. Ineficienta a fost rezultatul. Unii dintre noi, cei ce ne credeam vesnic tineri, frumosi si exuberanti au realizat absurdul si s-au retras in umbra unor grupuri care le puteau asigura si altceva decat visele. Altii au terminat scoala si s-au raspandit care incotro spre a-si castiga painea cea de toate zilele. Unii au muncit, altii au furat. Unii au primit, altii au dat. Si am devenit cu totii membri ai societatii, avand foame de lup si instincte de mielusei. A durut tare de tot, dar ne-am adaptat. Marea parte a noastra, a visatorilor din '89-90.

Circula pe internet o frumoasa aducere aminte a ceea ce a insemnat generatia 70-80. Mi-a placut si am ramas de multe ori pe ganduri intrabandu-ma daca mi-as creste copiii in acelasi mod. Nu stiu nici acum raspunsul la intrebare. Poate il voi afla atunci cand ma voi plictisi sa scriu in acest jurnal.

Pentru azi ma opresc aici. Maine sau pomaine va fi o alta zi. Alta melancolie ma va strabate (in cazul in care cei doi mici ticalosi ma vor lasa sa ating tastatura).